joi, 12 martie 2009

08 Ianuarie 2009 - Ce se intampla cu euro?



Incepem un nou an de cronica tv cu una dintre emisiunile noastre preferate, la Sinteza Zilei ma refer. Din pacate, unul dintre actorii principali nu apare, domnul Cristoiu e un pic plecat, cu treaba pe la Academie ma gandesc. Dar nu-i problema, in continuare ii avem pe stimabilii domni Gadea si Stan, secondati de invitatul serii, Ilie Serbanescu.


Si care au fost subiectele in seara asta va veti intreba poate. Iar eu va voi spune cu amabilitatea caracteristica. Am avut asa: euro a ajuns la maximul istoric, cumularea pensiilor cu salariul de la stat si, surpriza, pam pam, sa bata tobele, Basescu in vizita la magistrati. Chiar credeati ca presedintele nu e prezent in discutia minunatilor? Asa ceva nu a existat, nu exista si nici nu va exista vreodata. Cand cei trei, respectiv doi magnifici vor avea o emisiune in care sa nu rosteasca macar o singura data numele Basescu, ei bine, putem sa mergem la culcare si sa nu ne mai trezim caci lumea s-a sfarsit. Sa fiu clar, ma intereseaza Basescu atat de putin cum ma intereseaza, sa spunem, inmultirea larvelor din Noua Patagonie. Hmm, daca stau si ma gandesc, sunt sigur ca m-ar interesa mai mult subiectul mentionat, daca exista asa ceva, decat presedintele frumoasei noastre tari. Dar eu sunt aici ca sa va povestesc despre ce se mai intampla in emisiunea Sinteza Zilei asa ca vorbesc si eu in consecinta. Or daca stimabilii se trezesc si se culca cu Basescu in fata, e vina mea? Stiu ca nu e, intrebam si eu asa, ca femeia simpla.


In seara asta ma gandesc sa facem un experiment si va voi spune imediat despre ce e vorba. Sa consideram in primul rand ca emisiunea dureaza aproximativ 50, poate 55 de minute. Buun. Avem trei subiecte anuntate de catre domnul Gadea, respectiv cele enumerate mai sus si exact in ordinea respectiva. Hai sa vedem cat anume se discuta fiecare subiect in parte. Facem asta in scop stiintific, da? Cum ar fi, o analiza a emisiunii. Desi am mentionat cele trei subiecte, desi ele au fost specificate de realizatorul emisiunii tv, pana la urma ultimele doua au fost comasate, astfel ca s-a discutat despre Basescu in fata ordonantei ce prevede cumularea pensiei cu salariul. Nu ca ar fi un lucru neobisnuit, formatul clasic este acesta: se da subiectul x si se analizeaza cum s-a comportat Basescu fata de acest subiect.


Revenind la experimentul inceput, va mai dezvalui un asa-zis secret al cronicii pe care o cititi. Ea este scrisa in timpul emisiunii astfel ca voi urmari exact desfasurarea actiunii. Inceputul Sintezei a fost pe la ora 22.05, iar pana la fix 22.39 s-a discutat despre Basescu. Ce a facut Basescu, ce a zis Basescu, ce parere are Basescu, ce parere are domnul Stan despre parerea lui Basescu, ce parere are domnul Gadea despre parerea lui Basescu, ce parere are laptopul domnului Stan despre parerea lui Basescu…Desi este una dintre greselile fundamentale ale oricarei scrieri, repetarea obsesiva a unui cuvant poate avea cateodata rol ilustrativ, adicatalea sa priceapa, dom’ne, cititorul ce vrei sa spui. Sa va spun sincer ma asteptam ca fixatia celor doi asupra inamicului sa se manifeste mai puternic de atat. Am vazut editii ale emisiunii in care, daca numarai de cate ori s-a pronuntat numele Basescu, ajungeai la cifre astronomice.


Dar iata ca sunt contrazis exact atunci cand ma asteptam sa revina la un oarece normal si domnul Stan isi scoate iarasi laptopul la bataie si ne arata un filmulet cu presedintele. Ce legatura are cu euro, intrebati-l voi direct pe deosebitul combatant. Nu spun, o fi Basescu in toate felurile posibile, poate fi corupt, nebun, dictator, voyeurist, sufleur la teatru, balerin fara talent, cum vreti voi, dar mai lasa-l in plata Domnului si vedeti-va de viata voastra. Desi, tare ma tem ca pentru acesti oameni nu mai exista nimic altceva. Stiti cum e sa te uiti la o emisiune in care cei din studio se cearta cu cineva, dar pe tine nu te intereseaza in nici un fel ce spun ei? Ei bine, vei incepe sa-i analizezi, sa te uiti cat suflet pun in niste chestiuni de doi lei, cum gasesc tot felul de mici amanunte absolut insignifiante, dar care pentru ei sunt un capat de tara. Si totul devine atat de amuzant, va garantez. E ca si cum te-ai uita la o cutie in care cineva a pus niste gandacei care alearga de nebuni dintr-o parte in alta, fara sa inteleaga niciodata ca nu pot face nimic, ca tot inchisi in cutie sunt. Si la un moment dat incepi sa te intrebi ca poetul, “ce-i mana in lupta?”.


Din nou ne intoarcem la experiment, de data asta m-am linistit, totul a revenit la normal, alte subiecte au fost abandonate, emisiunea a fost rezolvata si in seara asta cu acelasi vesnic subiect. Inca o data, iepurasul Base a fost scos din joben de catre maestrul Stan, ca un raspuns pentru tot ce apare in tara sau in lumea asta. Inca o ultima intrebare pentru emisiunea din seara asta si pentru cei doi: promiteti ca iesiti la pensie cand Basescu dispare din peisaj? Nu de altceva, dar nu va vad discutand despre altceva.


A, da, o ultima curiozitate: si totusi ce se intampla cu euro?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu